A N U N Ţ PRIVIND APLICAREA LEGII NR.231/2018 PRIVIND MODIFICAREA SI COMPLETAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR NR.18/1991
Aducem la cunoştinţă publica faptul că, în baza Legii. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, persoanele interesate pot depune dosare pentru reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate, în termen de 120 de zile începând cu 9 august 2018, pentru următoarele suprafețele de teren:
”1. La articolul 23, alineatele (2) şi (21) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(2) Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.
(21) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.”
2. La articolul 24, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Terenurile situate în intravilanul localităţilor, aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste şi fostele cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
1. a) sunt deţinători de construcţii de la data dobândirii şi până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;
b) fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol şi a plăţii impozitelor şi taxelor în conformitate cu prevederile legale;
c) pentru terenul aferent construcţiei nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate;
d) terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ – teritoriale.”
„(23) În cazul terenurilor aferente locuinţei, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora pot solicita comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel:
1. a) dacă solicitanţii figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale;
b) dacă terenul este în proprietatea statului român şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi;
c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.”
2.
Dosarul va cuprinde următoarele documente:
o Cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulţi moştenitori cererea se face în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.
o Copie acte de identitate;
o Copii după actele de stare civilă (certificate de: naştere, căsătorie, deces al autorului, în cazul moştenitorilor, certificat de moștenitor/calitate de moștenitor)
o Plan de amplasament și delimitare a imobilelor întocmit de către o persoană autorizată în lucrări topografice, vizat de OCPI Constanta;
o Declaraţii autentice de martor;
o Adeverință eliberată de Primăria Comunei Baraganu, conform registrelor agricole din perioada 1945 – decembrie 1989 din care să rezulte suprafața de teren deținută de petent în intravilanul localității, precum și construcțiile înscrise.
o Acte de proprietate, certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească, dacă există;
o Declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că pentru nr.topografice/nr. cadastrale propuse nu s-au întocmit titluri de proprietate.
o Declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că terenul solicitat nu face/a făcut obiectul vreunei cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată și modul de soluționare, după caz.
o Alte acte pertinente, concludente și verosimile din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat.
Cererea, împreună cu actele prevăzute mai sus se depune la Primăria Comunei Savadisla fie personal, fie prin poştă, înăuntrul termenului prevăzut de lege.
În cazul în care cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actele doveditoare în original şi câte o copie xerox, semnată pentru conformitate, rămânând la comisie numai copiile acestora.
Când cererea se transmite prin poştă, la aceasta se vor anexa copii xerox semnate pentru conformitate pe propria răspundere de către solicitant.
DETALII LA TELEFON 0264-374271
PRIMAR,
TAMAS-GEBE ANDREI
Ultima modificare: 26.07.24 – 14:32 de către Adriana Stanciu