savadisla-logo-orizontal

Pajiștile de la Liteni – Săvădisla – Natura 2000

Pajiștile de la Liteni – Săvădisla – Natura 2000

Aria naturală protejată, parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 in Romania, ”Pajiștile de la Liteni – Săvădisla” se întinde în mare parte pe terenurile care aparțin comunei Săvădisla. Aria protejată, cu o suprafață de 24 de kilometri pătrați, înregistrată în anul 2016 cu numărul ROSCI0427, este formată din două părți distincte. Prima este zona dintre Săvădisla și Lita, iar cea de-a doua este zona dintre Liteni, Săcel și Băișoara. Zona de pajiști, folosită în principal pentru pășunat, pe alocuri cu păduri, a fost creată în primul rând pentru a proteja patru specii rare: buhaiul de baltă cu burtă galbenă (Bombina variegata), gălbiorul roșcat (Colias myrmidone) un fluture, o specie de lăcuste (Sophya stysi) și albăstrelul (Maculinea teleius) un fluture. Pe lângă aceste specii, în zonă există cinci habitate protejate.

Obiectivul principal al ariilor protejate Natura 2000 este să protejeze habitatele și speciile importante pentru conservarea naturii în Uniunea Europeană, permițând în același timp continuarea activităților tradiționale, în principal cele agricole.

Contact