savadisla-logo-orizontal

Cetatea Liteni

Cetatea Liteni

Unul dintre cele mai vizitate monumente din comună este Cetatea Liteni, sau Cetatea Géczi, aflată în ruine. Dinspre Liteni se poate ajunge la cetate pe un drum ușor accesibil de 2,9 km, în 44 de minute, într-o plimbare ușoară, însă, de pe Valea Ierei, cu plecarea din localitatea Moara de Pădure urcarea este abruptă, are o lungime de 1,3 km și se poate parcurge în 22 de minute. Dacă se alege traseul dinspre Liteni, ruinele cetății, care a fost construită pe o stâncă proeminentă se văd de sus. Ruinele nu sunt împrejmuite și pot fi vizitate oricând.

Prima atestare scrisă a cetății datează din anul 1324, dar, în timpul săpăturilor arheologice realizate în cetate, au fost găsite și monede din perioada Arpadiană. Rezultă astfel că cetatea a fost construită mult mai devreme. După dispariția Dinastiei Arpadiene, cetatea a devenit proprietatea lui Ladislau Kán (László Kán), care a încercat să acapareze puterea în Transilvania, însă a redevenit proprietatea regatului în urma intervenției oștilor lui Carol Robert de Anjou (Róbert Károly). Cetatea se afla sub autoritatea voievodului transilvănean, iar castelanii săi îndeplineau de obicei și atribuțiile de jupâni din comitatele Turda (Torda) sau Kolozs (Cluj).

În anul 1441, castelul a fost donat de regele Vladislav I Iagello (Jagello Ulászló) lui Herepei Márk, iar înainte de anul 1524 a devenit proprietatea familiei nobile Balassa. La fel ca și în alte cetăți, familia nobiliară a bătut bani falși în Cetatea Liteni. După Bătălia de la Mohács (1526) și destrămarea Ungariei în trei părți, familia Balassa a trecut de partea lui Ferdinand de Habsburg și a devenit dușmanul principilor transilvăneni. În anul 1562, armata lui Stefan Batory (Báthory István) a capturat cetatea, după ce apărătorii săi au predat-o în schimbul unei retrageri libere. Potrivit documentelor, gardienii au ascuns în cetate praf de pușcă, care a explodat în momentul în care armata transilvăneană a intrat provocând mari pagube.

Cetatea dobândită de principe a fost restaurată în scurt timp și a devenit proprietatea lui Géczi János, guvernator al Transilvaniei în perioada în care principele Sigismund Báthory (Báthori Zsigmond) era încă minor. Cu toate acestea, din punct de vedere militar cetatea a devenit lipsită de importanță, iar mai târziu a fost probabil aruncată în aer de către armata habsburgică. Ulterior, nu s-a făcut nicio încercare de restaurare a cetății.

Contact