Comunicat
În legătură cu articolele apărute în presă despre existența unui posibil focar COVID-19 în comuna Săvădisla doresc să vă aduc la cunoștință următoarele: conform informațiilor primite în data de 3 octombrie 2020 a fost organizat un botez în restaurantul Tamás Bistro pe o terasă exterioară la care au participat 71 de persoane, în condițiile în care la data respectivă numărul maxim de participanți pe o terasă exterioară conform dispozițiilor legale era de 100 de persoane.
Din informațiile primite de la organizatori, la câteva zile după eveniment câțiva dintre participanți au început să prezinte simptome de răceală, moment în care au anunțat medicul de familie din sat. Sfatul medicului a fost ca aceste persoane să se autoizoleze 14 zile și să se trateze acasă, iar în cazul în care starea lor se agravează, să sune la serviciul de urgență 112.
Mai multe persoane care au prezentat simptome specifice infecției cu SARS-CoV-2 au dorit să efectueze teste PCR pentru a proteja comunitatea și a evita răpândirea virusului, dar s-au lovit de refuzul centrelor de analiză private: o persoană care prezintă simptome COVID-19 nu este acceptată la testare.
Pe data de 14 octombrie 2020, deci la 11 zile după eveniment, unul dintre participanții la botez, care nu este locuitor al comunei Săvădisla, a fost testat pozitiv pentru virusul SARS-CoV-2. Din acest moment restaurantul unde a fost organizat botezul din proprie inițiativă și-a oprit activitatea, a apelat la o firmă specializată pentru dezinfecția totală a locației, iar angajații au fost rugați să se autoizoleze.
Pe data de 15 octombrie 2020 reprezentanții Primăriei Săvădisla au anunțat Direcția de Sănătate Publică, Prefectura Județului Cluj și Consiliul Județean Cluj despre situația creată și totodată am solicitat ca persoanele care prezintă simptome specifice COVID-19 să fie testate.
Totodată doresc să subliniez faptul că astăzi, 16 octombrie 2020, ora 17:00 avem cunoștință despre două cazuri de persoane infectate cu COVID-19 pe raza comunei Săvădisla, dintre acestea doar o persoană a participat la evenimentul menționat. Această persoană este asimptomatică și se află în autoizolare.
În final doresc să fac un apel la calm. Rog reprezentanții mass-media să trateze această situație cu profesionalism și să nu distribuie informații care nu reflectă adevărul.
Îi rog pe cei cu simptome să se autoizoleze, să evite contactul cu alte persoane pentru a-i proteja pe cei din jur. Pe această cale îi anunț pe cei care au nevoie de sprijin să apeleze cu încredere la reprezentanții Consiliului Local.
Vă doresc tuturor multă sănătate,
Asztalos István
Primar ales
Comuna Săvădisla
16 octombrie 2020
Ultima modificare: 26.07.24 – 14:32 de către Adriana Stanciu